A venit toamna-toamnă și odată cu ea nițel zvîc să mai scriu și eu ceva pe blog.
Azi o să las mai mult pozele să vorbească, din lipsă de inspirație, nas înfundat și ca să nu scriu răgușit.
Am fost inspirată în realizarea ei, a supei, de mai mulți factori. Unul a fost primirea în dar de la buna mea prietenă, Roxana, a unei pungi cu multe feluri de boabe, pe care scria Minestra della Garfagnana, adusă de ea din Italia. Factorul doi – o discuție cu prietenii pe facebook pe tema ”aș hali ceva, dar nu știu ce, aș scrie ceva pe blog, dar nu știu ce…”, și așa s-a ițit ideea unei supe de mazăre/ fasole etc… fiecare venind cu cîte o idee de realizare, de ingredient, de consistență, iar eu, ascultătoare, le-am pus pe toate în practică și a ieșit chestia de mai jos.
Boabele… scrie pe pungă ce erau (am tradus cu google): farro (un grîu…), fasole, linte și orz. Acum văd că era scris pe pungă să se consume preferabil înainte de 12 noiembrie 2013, eu am făcut supa în ianuarie 2014, dar n-am pățit chiar nimic, ca de multe alte dăți cînd mănînc cîte ceva care a ”expirat”, deci nu aruncați ceva doar pentru că vă uitați la data, ci apreciați cu ochiul, nasul, limba și stomacul vostru dacă mai pot fi consumate sau nu.
Le-am pus la fiert. Fasolea e de mai multe feluri, lintea la fel, după cum se vede. Asta e componenta italienească a supei.
Am călit legume (o ceapă, un morcov, un păstîrnac, țelină și un ardei roșu) în niște ulei de măsline. Asta e componenta românească, dar nu numai.
Am mai scormonit prin frigider și am descoperit un salam Salchichon. Ăsta este partea spaniolă a supei.
Am tăiat cîteva bucățele și le-am prăjit nițel.
Apoi am mai găsit o bucată de ciolan rămasă de la masa de cu o zi înainte, am tăiat-o bucățele și pe aia.
Apoi le-am unit pe toate (legumele, salamul și carnea) în oala cu boabe. Aici intervin iar sfaturile multinaționale ale prietenilor cu care am colaborat, și anume să nu o fac foarte zemoasă, ci s-o las mai scăzută, ca un ”felul doi” de-al nostru, că așa sînt supele în Norvegia, Olanda și alte locuri.
Am condimentat-o cu tarhon uscat și cimbru, mi s-au părut singurele condimente care mergeau la așa ceva. Nu îmi mai aduc aminte exact, dar cred că i-am pus și niște bulion, altfel nu-mi explic de unde să fi devenit roșiatică în farfurie. Iat-o.
Merge de iarnă, ar merge și de toamnă, e foarte consistentă și gustoasă.
