Soleanca

Nu puteam să închei seria preparatelor specifice sărbătorilor de iarnă, fără o rețetă creată special să curețe frigiderele și cămările de ultimele resturi de cîrnați și șunci afumate care rămîn neconsumate. Nu-i nici supă, nu-i nici ciorbă, e, să-i zicem, o zeamă. Se numește soleanca și am aflat prima dată despre ea la un restaurant cu specific moldovenesc, “O seară la Constanța”. Din Constanța. E una dintre specialitățile moldovenești servite în acest restaurant, alături de colțunași, plăcinte poale-n brîu cu varză și cu brînză, tochituri făcute în ulcele de pamînt în porții individuale și altele asemenea. Localul este destul de renumit în Constanța și pentru faptul că aici cîntă o foarte cunoscută formație de lăutari, încă de pe vremea cînd localul se numea “Pitbull”. Pe mine numele ăsta asociat cu sigla lor, care reprezenta un pitbull, mă făcea să ocolesc sistematic zona, deși informații îmi veneau din multe părți că lucrurile sînt în regulă acolo. Cînd s-a redenumit “O seară la Constanța” am îndrăznit să merg și am fost plăcut impresionată. De cîte ori am fost, cea care cred că este patroana era prezentă în restaurant, la o masă… personalizată, urmărind cu atenție cine și ce mișcă pe-acolo, lucru care mie mi-a plăcut pentru că înseamnă că o interesează ce se întîmplă cu afacerea ei. Nu intru în detalii despre decoruri sau ambient, de cîte ori am fost acolo am fost strict ca să mîncăm și, cu foarte mici excepții, am fost mulțumiți.

Revenind la soleanca, după ce am mîncat-o acolo prima dată, am căutat rețeta, am găsit-o pe niște forumuri din Republica Moldova și-am făcut-o și eu. Este, cum spuneam și mai sus, o rețetă care se face din afumături rămase neconsumate după Crăciun. În original se zice că trebuie să conțină minim cinci feluri de afumături ca să iasă ceva bun. Nu se supără nimeni nici dacă le cumpărăm special ca să facem ciorba asta. În afară de afumături ne mai trebuie o ceapă, un morcov, castraveți murați, bulion, măsline negre, lămîie și smîntînă pentru dres.

Prima dată cînd am făcut-o am cumpărat de la o zi a recoltei trei feluri de cîrnați și o costiță afumată.

Toate astea se taie cît de mărunt puteți, cubulețe, rondele, bețișoare, cum vă e mai comod.

Se pun la prăjit în puțin ulei (dacă nu sînt suficient de grași ca să își lase singuri grăsime) și se adaugă ceapa și morcovul tăiate cubulețe. La mine morcovul lipsește, din cauza disocierii…

După ce se înnăbușă nițel împreună, se adaugă o lingură- două de bulion, puțină apă și se lasă la fiert.

Ar trebui să fie cam tot atît de deasă pe cît e o ciorbă de burtă sau după preferințe, oricum nici prea apoasă, nici prea deasă.

Se adaugă castraveții murați tăiați în aceleași mărimi mici ca și afumătura.

Nu se mai lasă prea mult la fiert, cam vreo 5 minute din momentul în care se pun castraveții. Unele gospodine de pe forumurile moldovenești povesteau că iese foarte bună și cu capere în loc de castraveți murați. Le dau dreptate doar din imaginație, pentru că eu n-am pus niciodată capere dar pot să-mi închipui cum e.

După potrivirea de consistență și adăugarea castraveților arată așa:

De-acum nu mai trebuie decît să puneți în oală cam vreo 3-4 măsline pentru fiecare porție de soleanca, cît zeama e încă fierbinte dar să nu fiarbă că devin amărui măslinele.

Poate fi deja servită cu o lingură de smîntînă și o felie de lămîie care îi dă aromă. Aici cu smîntînă dar fără lămîie, că am uitat de ea.

Soleanca din poza de mai jos e făcută la modul propriu dintr-un amestec de rămășițe din frigider, într-o zi înțepenită de iarnă, fără aprovizionare specială, am numit-o atunci mîncarea din nimic. Aici o tură cu lămîie, dar fără smîntînă, deci se poate și-așa, și-așa.

Cam aici se încheie și rețeta de soleanca și sezonul mîncărurilor specifice sfîrșitului și începutului de an. De obicei după toate astea încep să gătesc și să mănînc mai mult sau mai puțin dietetic. Asta pentru că de aproximativ 10 ani sînt adepta dietei Montignac, care presupune doar foarte puține restricții alimentare, în unele cazuri, și pentru unele persoane, aceasta dietă fiind considerată chiar un adevărat desfrîu culinar. Normal că nu puteam găsi o dietă mai pe gustul meu, hehe…