..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul pentru pizza. (Ups! asta o să doară)
Așa e pentru mine hreanul cu sfeclă roșie de Paște. Nu se poate ou roșu fără hrean, drob fără hrean, friptură fără hrean, și cîteodată chiar sarmaua nu se poate fără hrean. Adică hrean crud dat pe răzătoare, amestecat cu sfeclă roșie coaptă sau fiartă dată pe răzătoare și ea. Apoi sare, oțet (simplu și balsamic) și, pentru echilibrarea gusturilor, niște zahăr brun sau miere de albine.
Am scris într-un singur rînd mai sus cum se face, de-acum urmează numai niște poze cu mici detalii, pentru că nu poți da cantități pentru așa ceva, e chestie de gust al fiecăruia. Mie îmi place să fie mai ”tare”, nu să usture, dar să simt hreanul undeva în sinusuri, în aceeași măsură în care îmi place să fie și dulceag dar și acrișor.
Curăț hreanul de coajă și-l tai bucăți mai mici, ca să-l pun în tocător, să-l fac mic-mic.
Se poate da și pe răzătoare, pe partea cu găuri mici, dar aveți grijă că or să vă usture ochii și nasul după primele firișoare de hrean răzuite. V-am zis! Eu am făcut imprudența să-mi bag nasul în cana asta că mi se părea că nu ar fi așa de pătrunzător mirosul de hrean cît era întreg, și brusc mi s-au răcorit toate căile respiratorii iar ochii mi-au cam ieșit din orbite.
Am pus la copt în cuptor sfecla roșie, într-o tăviță acoperită cu o folie de aluminiu, dar după 2 ore era încă tare, motiv pentru care am mai pus-o încă vreo 2 ore la fiert. Asta a fost o sfeclă foarte nepotrivită, din păcate alta n-am avut, așa că am folosit-o pe asta ca să termin de făcut pozele. Cît timp s-a copt și fiert sfecla, de plictiseală am făcut mandale cu reducția de balsamic prin hreanul tocat. L-am acoperit apoi cu o folie alimentară, ca să nu îi iasă de tot tăria din ea.
După cîteva secole a fost gata și sfecla…
M-am apucat s-o curăț de coajă. Nici măcar nu m-a murdărit prea tare pe mîini, un semn nu prea bun pentru o sfeclă. Am vrut să finalizez subiectul acesta și de aceea am continuat, în mod normal aș fi lăsat la o parte totul și aș fi plecat la piață după alte sfecle care să-mi placă. Ar fi trebuit să fiarbă mai repede, să fie mai zemoase, mai colorate, iar gustul mai dulceag decît au fost acestea. Din poză nu se vede foarte bine, dar nu au avut aceste calități. Am păstrat însă jumătate din hrenul dat pe răzătoare pentru a face încă o tură cu sfecla potrivită.
Am măcinat-o în tocător și am amestecat-o cu hreanul, puțin cîte puțin, adăugînd pe rînd oțet de vin roșu și reducție de balsamic, alternînd cu cîte o linguriță de miere de albine, pînă cînd am fost pe deplin mulțumită de proporția dintre ele. În lipsa mierii de albine, se poate folosi zahăr brun.
Toată operațiunea de potrivire a durat vreo oră, atît gusturile cît și intensitatea lor se schimbă de la o amestecare la alta, culoarea se schimbă și ea, hreanul ia culoarea roșie, sfecla lasă zeamă, se produc reacții de multe feluri, așa că mi-ar fi greu să spun cît din fiecare ingredient a intrat în această ”lucrare”. Dar țineți pe-aproape o linguriță, gustați periodic din amestec, mai lăsați-l să se împrospăteze și el și gustul vostru, și la un moment dat o să aveți certitudinea: ”asta e!”. Adică asta.
Se pune într-un borcan cu capac ca să se păstreze gustul viu al hreanului atunci cînd va fi servit alături de celelalte preparate, în loc sau alături de muștar.
