Post de post

Mîine (de fapt azi, că e deja 13 noiembrie) e Lăsata Secului, adică ultima zi înainte de Crăciun în care se poate mînca de frupt. Apoi vine Postul și în cursul lui, în cîteva sîmbete și duminici pînă la Crăciun, sînt dezlegări. Acum îmi sînt simpatice denumirile astea (lasata, secul, fruptul, dezlegarea), deși nu prea știam ce înseamnă și tot confundam termenii între ei. Primele contacte cu termenii bisericești au fost în copilărie, cînd lecturam calendarul bisericesc pus pe perete, în bucătărie, lîngă masă. Pentru că nu puteam să citesc întotdeauna cărți la masă (ci doar atunci cînd nu mă vedea mamaia), citeam calendarul de pe perete. La noi în casă nu s-a ținut niciodată post și, în consecință, nimeni nu era interesat de vreo dezlegare. Nici măcar bunica mea, femeie bătrînă, nu a ținut post, atîta cît am prins-o eu, dar cred că nici înainte de a o cunoaște eu. Nu știam nici ce înseamnă să lași sec, dar am prins discuții despre asta ca despre un eveniment la care finii se duc la nași și fac jocul cu batutul alviței, un fel de joacă de oameni mari la care se amuză cu mic, cu mare.
Nu am ținut post nici măcar o zi în mod conștient și cu scopul lui de post religios, ci doar întîmplător și, normal, fără scop religios. În filosofia mea de viață nu încape îndoială că dacă ești așa cum trebuie să fii din celelalte puncte de vedere, morale și umane, nu ți se poate refuza împărăția raiului doar pentru ca te-ai înfruptat în post din produse neconforme. Nu fur, nu ucid, nu aia, nu ailaltă și să pic la testul suprem doar pentru că nu am ținut post?! Nu cred așa ceva.
Mai e aspectul, mult discutat, dacă post înseamnă doar să nu bagi în gură alimentele interzise, sau ce scoți pe gură e mai important. Adică nu manînci carne sau brînză, dar o înjuri pe vecină, o bîrfești pe soacră sau o jignești pe prietenă de-i merg fulgii… păi post e ăsta? Postul înseamnă curățire, și dacă încerci să cureți corpul, trebuie să-ți cureți și sufletul. Teoretic.
În anumite perioade am ținut regimuri alimentare în care nu mîncam produse animale decît o zi din patru, asta neînsemnînd neapărat carne, erau zile în care alegeam să manînc brînză sau ouă în loc de carne. Am văzut atunci că ziua aia era cea mai nedorită dintre toate, deși aceste produse se combinau cu legume, salate, era musai să manînc și una dintre astea, carne, brînză sau ouă. Era cea mai nesuferită zi dintre toate cele patru care formau o serie ce se tot repeta. Deh, silueta. Ca idee, cea mai plăcută era ziua în care puteam mînca făinoase. Așa că am experimentat atunci ceea ce poate fi numit post sau vegetarianism, chiar daca doar pe o perioadă scurtă. Ba chiar trei zile am ținut post negru, dacă așa se poate numi o zi în care am băut doar apă. Cele trei luni în care am ținut acest regim au fost pline de experiențe culinare deosebite. În primul rînd nu am vrut să mă privez de plăcerea de a găti și de a mînca, în același timp. De fapt de a mînca după ce găteam. Am inventat sau adaptat atunci mîncăruri ca niciodată. Am observat că la salata “boeuf” ce îmi păcea cel mai mult nu era carnea, ci combinația de rădăcinoase fierte, cu castraveți murati și maioneză făcută doar din muștar și ulei. Spaghetele (musai integrale) se pot mînca, și sînt delicioase, și numai cu ulei de masline, usturoi și peperoncino. Că unele mîncăruri tradiționale libaneze sînt exclusiv vegetariene, cum ar fi humus-ul, tabulele, falafelul, babaganous-ul. Cartofii prajiți sînt mult mai buni (și mai sănătoși) dacă sînt mîncați singuri, fără friptură, tăiați felii mai groase și mai mult înăbușiți decît prăjiți în ulei, alături de o salată verde. Eh, am aflat multe în decursul acelor luni.
Am trăit provocarea de a căuta preparate de post, care să fie și servibile la mese cu invitați, atunci cînd am avut invitate în Postul Paștelui mai multe prietene care țineau post. Am pregătit atunci frigărui de post (din ardei, ciuperci, ceapă, roșii și dovlecel), falafel, babaganoush, sushi numai cu vegetale (avocado, morcov, ardei colorat, ceapă verde, baby corn- porumb mic murat) și niște turte de piure de năut umplute cu stafide și ceapă coaptă, copiate de pe Euforia (cînd mai aveau niște emisiuni de lifestyle ce puteau fi urmărite). Nu că mă laud, dar nu le-a venit să creadă că toate preparatele de pe masă sînt de post, atît erau de apetisante și gustoase.

Ăsta e sushi-ul de post

Aici e falafel, adică chiftele vegetale din năut, foarte condimentate, adică aromate dar nu iuți.

Furculița e un “ingredient” care iese des în pozele mele, pentru că mai întîi mă gîndesc “ia să mănînc”, apoi îmi trece prin cap “da’ mai bine fac o poză!”

Babaganous, adică vinete coapte amestecate cu tahina (pastă de susan), ulei de masline, un cățel de usturoi și zeamă de lămîie. Pe deasupra se presară pătrunjel verde tocat și se toarnă ulei de măsline.

Frigăruile vegetale

Cu toate stoarcerile mele de creieri ca să fac față cu brio acestei provocări, masă “festivă” de post, tocmai acest cuvînt, festiv, mi-a dat neliniști. E oare de post să manînci ceva complicat, elaborat, să sărbătorești ceva în post, sau postul tocmai asta înseamnă, cumpătare, simplificare?

Din cu totul alte ocazii, speciale sau nu, alte poze cu preparate integral vegetariene

O salata de fasole fiartă cu roșii și ceapă, ulei de măsline și zeamă de lămîie, piyaz îi zice

Spaghetele aglio, olio e peperoncini, pentru care îi mulțumesc prietenei mele, Carmen.

O recent descoperită și executată supă de dovleac, perfect pretabilă pentru post

O salată cu rucola, avocado, ardei roșu și zeamă de portocală (în multe salate se potrivește mult mai bine zeama dulceagă de portocale decît cea de lamîie). N-aș zice că sînt așa de încîntată de salate ca fel principal, dar alături de un alt preparat mai consistent merge de minune.

Ieri am gustat din primul tort vegetal pe care l-am văzut pînă acum, nu știu dacă poate fi numit de post, pentru că e indecent de bun.

Nu știu dacă e vreo urare pentru începutul postului, dar eu vă doresc un post ușor, cu preparate gustoase!