Nuci verzi – dulceață și lichior

Adevărul e că abia așteptam să  vină vremea să scriu despre ele. Anul trecut, cînd am făcut pentru prima dată niște ceva-uri din nuci verzi, a fost și prima dată cînd m-am gîndit ce bine ar fi fost să am un blog unde să mă pot lăuda cu ce am făcut. Acum e din nou timpul lor, cel puțin în zona Dobrogei, așa că, sub motivul că voi scrie pretențioasele rețete de 2 rînduri, am ocazia să mă laud cu dulceața și lichiorul de nuci verzi făcute de mine anul trecut.

Dulceața de nuci verzi e deja o chestie cunoscută, cred, de toată lumea. Măcar o dată, cîndva, în copilărie, a mîncat tot românul așa ceva. La poza pusă anul trecut pe facebook mai toți comentau ”n-am mai mîncat așa ceva din copilărie!”, eu însămi aș fi exclamat același lucru, dacă nu era chiar poza mea. După ce am făcut-o m-am întrebat de ce n-o face lumea mai des, pentru că e mai ușor de făcut față de multe alte dulcețuri sau gemuri. Ei, da, trebuiesc curățate nucile de coaja verde și asta e cam greu, că nuca-i mică și coaja poate fi tare, dar nu faci dulceață de-asta cu zecile de borcane ca s-o mănînci iarna pe pîine cu unt, ci ca pe o delicatesă, cîteva borcănele dintr-o sută de nuci mi se pare acceptabil. Deci dulceața am cunoscut-o și eu dinainte, noutatea absolută a fost pentru mine lichiorul de nuci verzi, a cărui rețetă am găsit-o pe blogul lui Costăchel cînd căutam rețeta de dulceață. Mi-am dat seama imediat că lichiorul ăsta e ceva cu totul și cu totul deosebit, așa că jumătate din nuci le-am folosit la dulceață, jumătate la lichior. Și după ce a fost gata lichiorul am zis ”cine-o mai face dulceață, cînd există așa ceva…”

Anul ăsta nucile sînt deja culese, ne așteaptă, pe mine și pe cheful meu, să ne apucăm de curățat și de preparat bunătățurile făcute și anul trecut. Anul ăsta voi împărți în mod inegal cantitățile, mai multe pentru lichior și mai puține pentru dulceață.

Dacă scriu aici rețeta de dulceață e ca să-mi fie mie mai ușor de căutat, dar se găsesc zeci de rețete pe tot internetul, nu le-am citit pe toate ci am luat de bună rețeta pusă de Maya pe forumul artaculinara.com:

Nucile (100 bucăți)  se curăță de coajă și se pun imediat în apă rece cu feliuțe de lămîie. Se lasă pînă la 24 de ore în apă, să fie bine acoperite, în primele ore apa se schimbă de 3 ori. Se opăresc în trei ape, apoi se pun la fiert într-un sirop făcut din 500 ml apă, 800 g de zahăr, zeama de la o lămîie și o păstaie de vanilie. E gata cînd o picătură de sirop din dulceață, picurată pe o farfurie, nu se împrăștie ci rămîne… picăturată.

Și cîteva poze răzlețe. Aici nucile verzi, culese la începutul lunii iunie.

După multă muncă, nucile curățate. Am folosit 2 perechi de mănuși și tot m-am înnegrit pe degetul arătător de la mîna dreaptă, cel cu care manevram cuțitașul.

Și dulceața la final, se poate mînca simplă sau pusă peste niște iaurt gras, e o combinație excelentă.

Și acum lichiorul, și mai simplu de făcut decît dulceața.

40 de nuci verzi întregi, necurățate de coajă, se taie în sferturi și se pun într-un borcan încăpător.

Peste ele se pune o lămîie tăiată felii și condimente: batoane de scorțișoară , cuișoare întregi și cred că ar merge și anason stelat, deși s-ar putea să acopere aroma tuturor celorlalte condimente și chiar a nucilor. Se toarnă 1,5 l de alcool rafinat de 90 grade.

Eu am găsit de 96 de grade, de la firma Prodvinalco.

Se închide borcanul cu un capac etanș, se agită foarte bine și se lasă la macerat 40 de zile.
Așa arătau în ziua în care le-am pus:

Se agită zilnic borcanul, alcoolul se face mai negru, nucile mai albe:

După ce au trecut cele 40 de zile se face un sirop dintr-un kilogram de zahăr cu 400 ml apă (sau mai multă apă, dacă vreți să fie mai lejer) și după ce se răcește se toarnă peste amestecul de nuci și alcool. Se agită iar foarte bine, apoi se strecoară, se poate trece chiar printr-un filtru de cafea pus într-o pîlnie ca să fie curat – curat, și se pune în sticle cu dop.

Se păstrează și se bea ca orice alt lichior. După cum am mai spus, are un gust minunat, foarte greu de descris pentru că are note de vîrf, note de mijloc și note de bază, ca parfumurile.