Mîncatul conștient și o rețetă de supă de dovleac

După un prim articol din seria pe care am intitulat-o Psiho-Gastro-Terapie, în cadrul proiectului Selgros Caută Pasiunea, propun astăzi o altă temă, mîncatul conștient.

În problematicile de ordin psihologic care intervin în viețile oamenilor, alimentația joacă unul dintre rolurile importante. Chiar sistemul digestiv este suspectat a influența starea afectivă a oamenilor, vorbindu-se de o adevărată rețea neuronală a sistemului digestiv și despre stomac ca despre un al doilea creier al nostru. O simplă ”ronțăială” a stomacului ne trezește automat din starea de indiferență asupra propriului corp. Imediat apar gîndurile că ne e foame sau că suferim de vreo boală, sau, în cazurile fericite, că sîntem îndrăgostiți, știți voi… fluturașii. Deseori comportamentul compulsiv în asemenea cazuri este să deschidem frigiderul sau dulapul, să scoatem ceva și să începem să ronțăim. Ceva dulce, ceva sărat, după gustul fiecăruia. Ceva ce ne creează confort, care ne alungă pe moment senzația de foame, de tristețe, de singurătate. Dar ce ne facem cînd senzația asta apare din nou, la cîteva minute sau ore după ce am ronțăit ceva? Ne vom duce din nou la frigider, ne vom da seama că am mai făcut asta cu destul de puțin timp înainte pentru ca asta să mai însemne foame și vom face o alegere: să consumăm sau să închidem frigiderul, conștientizînd că de fapt nu ne era foame, ci am acționat automat. Ei, bine, da, automatismele acestea legate de alimente sînt cele care ne dau cel mai mult de furcă. Nici nu mai știm cînd ne așezăm la masă, poate cu telefonul într-o mînă și cu furculița în cealaltă, și am dat gata o porție de cartofi prăjiți, o friptură, pizza sau plăcinta luată în fugă de la o patiserie. Ne oprim cînd sîntem prea sătui, ne ridicăm cu greutate de la masă, cu senzația de vinovăție și cu promisiunea că ”n-o să mai mănînc niciodată așa!”, asta pînă peste cîteva ore cînd o vom lua de la capăt exact la fel. Sau nu. Pentru că există soluții pentru acest mîncat compulsiv. Iar una dintre soluții este mîncatul conștient, sau, în termenii de uz internațional, ”mindful eating”.

Bine-nțeles că sîntem conștienți atunci cînd mîncăm, dar, revenind la automatisme, cîți dintre noi pot descrie cum arată ingredientele unei preparat, ce textură au, ce culoare, ce formă, ce miros? Terapeuții mindfulness au structurat chiar și un fel de ”meditație” asupra mîncării, cîțiva pași simpli pe care îi putem face pentru a deveni mai conștienți de ceea ce consumăm, cu scopul de a ne organiza ritmul meselor luate, cantitatea alimentelor, să ne bucurăm de experiența meselor, și, într-un final, să ne păstrăm sănătatea, inclusiv mintală, pentru că tulburările de comportament alimentar sînt incluse în manualele de diagnostic ale tulburărilor mintale. Fără a fi un cunoscător în amănunt sau un practicant constant al acestor tehnici, fac acest gen de exerciții de concentrare asupra alimentelor pe care intenționez să le consum ca atare, sau într-unul dintre preparatele pe care le fac, experiență deopotrivă senzorială, dar și mentală. Și pentru că pentru mine, ca pasionat de bucătărie, unele lucruri sînt mai importante decît pentru alții, eu mi-am făcut cumva propriul meu ritual care se desfășoară de la achiziționarea materiilor prime, la consumarea acestora sub forma preparatului final. Poate fi făcut cu o stafidă, așa cum l-am făcut prima oară cu un formator mindfulness, cu o nucă, un biscuit sau un sandwich.

Încerc să enumăr cîțiva pași pe care i-ați putea urma în procesul de ”mîncare conștientă”, dar vă puteți face și voi propriul ghid.

Luați în mînă ingredientul sau preparatul, pipăiți-l cu degetele, cu palma, observați-i textura în timp ce îl priviți, apreciați-i temperatura, culoarea, formele, greutatea. După primele informații venite prin văz, închideți ochii și continuați cu explorarea cu ajutorul mîinilor. Poate unele dintre caracteristicile alimentului le veți descoperi abia acum.

Apropiați mîncarea de gură, îndepărtați-vă atenția de la mîini mai mult spre ochi, nas și gură. Cum miroase mîncarea? Cum arată de aproape? Pe măsură ce îl bagi în gură, descoperă care este gustul, textura, temperatura. Nu trebuie să faceți nimic, pur și simplu observați diferitele senzații pe care le furnizează fiecare analizator.

Pe lîngă senzațiile gustative și olfactive, observați cum reacționează mintea la aliment. Mîncarea este primită cu plăcere sau nemulțumire de mintea ta? Există o acceptare a alimentului așa cum este, sau creierul opune oarecare rezistență la anumite aspecte ale acestuia? Poate este prea cald, prea rece, prea dulce sau prea acru. Observați cum mintea se grăbește să judece mîncarea și să facă comparații cu alte alimente. Faceți-vă timp să mestecați pe deplin mîncarea, nu numai că acesta este un mod sănătos de a mînca, dar timpul vă va permite să apreciați diferitele arome.

După ce ați luat cîteva guri, puteți constata că mintea începe să se plictisească de exercițiu și va rătăci prin gînduri la altceva. Acest lucru este destul de normal și nu trebuie să vă îngrijoreze. De îndată ce vă dați seama că s-a rătăcit, readuceți-vă ușor atenția asupra procesului de a mînca și a diferitelor gusturi, mirosuri, texturi, sunete.

Pe măsură ce continuați să consumați mîncarea în acest fel, puteți începe să observați dacă există o obișnuință a voastra de a mînca mai rapid, sau dacă există sentimente de neliniște cu privire la ceea ce mănînci. Dacă aveți o cantitate mare, puteți observa dorința de a consuma treptat pe măsură ce stomacul se umple, și veți deveni mai conștient de aceste senzații. Pe cît posibil observați aceste gînduri și sentimente diferite, acționînd asupra lor cînd este cazul.

Urmînd acești pași sau alții pe care specialiștii îi indică, cu siguranță percepția dumneavoastră asupra alimentelor se va schimba, iar stilul alimentar se va îmbunătăți, dacă pînă acum atunci cînd vă așezați la masă o făceați ”pe pilot automat”.

După atîta vorbărie, am și o rețetă de un rînd, n-o să scriu prea mult pentru că nu e cazul. A fost ultima supă pe care am făcut-o, și pentru că m-am bucurat în timpul preparării ei de o experiență de tipul celei descrise mai sus, vă invit să vă inițiați în această metodă cu aceeași rețetă. Este perfectă pentru toamnă, este colorată, este caldă și aromată, un preparat perfect.

Așadar, supa cremă de dovleac. Dovleac luat de la Selgros sub numele ”dovleac clepsidră”. Adică un ”plăcintar”. Formele rotunjite, textura dură a cojii, culoarea, asprimea codiței, îl recomandă ca fiind perfect pentru scopul nostru.

Îl tăiem pe din două, îi putem privi interiorul colorat, umed, vom simți mirosul dulce, parfumul specific al dovleacului, cuibul de semințe cu textura diferită de restul. Poate e mai igienic să scoatem semințele cu o lingură, dar ne-am lipsi de plăcerea de a le scoate cu mîna și a simți cum ne alunecă semințele printre degete.

Îl vom curăța de coajă și-l vom tăia felii.

Revenind la prepararea supei, am mai avut un morcov, o felie de țelină, un pătrunjel, două cepe, un cartof și un ”deget” de ghimbir. Puțin ulei de măsline și un cub de unt în care am călit toate legumele, inclusiv ghimbirul, și dovleacul tăiat bucăți mari. Am adăugat apoi în oală apă cu cîteva degete mai sus de nivelul legumelor, am pus sare. Am lăsat să fiarbă pînă cînd toate legumele erau gata și am băgat blenderul în oală, mărunțind cît de fin am putut. Am potrivit de sare.

O felie din dovleac am tocat-o cuburi mici și le-am pus la cuptor într-o tavă stropite cu ulei de măsline și pudrate cu cimbru uscat. Am lăsat la cuptor pînă s-au copt și au devenit unele moi, altele crocante. Am prăjit cîteva semințe de dovleac și cîteva crutoane.

Am pus în farfurie și am decorat cu crutoane, cuburi de dovleac copt, semințe de dovleac și un fir de smîntînă dulce.

Gata pentru o experiență de mîncat conștient?