Londra

Cu musca pe căciulă, de la o vreme, și cu senzația cele mai multe postări ale mele încep cu ceva gen ”n-am mai scris de mult timp” etc, azi dimineață deschid e-mail-ul și îmi sare în ochi asta:

Așa că, dacă tot am copt ceva timp ideea de a scrie despre scurta mea experiență londoneză, am decis că e momentul să nu îi las pe cei cărora le place ”Garda Culinară”  să mă mai aștepte mult, deci mă pun pe scris, sau, mai degrabă, pe pus poze.

Nu fără o foarte scurtă punere în temă cu privire la ce am gîndit înainte de a pleca către Londra. Ei, bine, ca în mai toate călătoriile mele, nu m-am prea informat în legătură cu ce e de făcut pe acolo. Unele obiective turistice sînt foarte cunoscute și intră în circuitul oricărui turist care ajunge acolo, pentru că, pur si simplu, îți ies în cale, în rest ar trebui puțină documentare prealabilă, pe care eu n-am făcut-o. Londra, însă, m-a ajutat și și-a pus la punct una dintre cele mai bune modalități de a te ghida către ce ți-ar plăcea să faci acolo, indiferent de stilul tău de călător. Deci chiar și eu am nimerit, cu ajutorul pliantelor, cardurilor afișate prin holurile hotelurilor, al hărților, al sistemului de transport, exact acolo unde cred că mi-aș fi dorit încă de acasă, și am nimerit bine.

În ceea ce privește subiectul care mă interesează aici, și anume mîncarea, am fost influențată masiv de prietenul meu, Paul, care pe blogul lui așa-zis bilingv (http://romanglish.blogspot.ro – o satiră la adresa limbilor ”încrucișate”, printre altele), povestea cu ceva ani în urmă despre faptul că englezii mănîncă un rahat total. Atunci nu l-am contrazis, pentru că nu aveam suficiente informații, acum l-aș contrazice, măcar parțial. Nu am mîncat în familii de englezi ca să îmi pot spune părerea, dar experiențele ca turist în restaurante au fost foarte frumoase. În primul rînd pentru disponibilitatea lor, sînt multe și dese, la fiecare pas, sînt deschise pînă la ore tîrzii, față de ce auzisem din povestirile altora. Urmează apoi, într-o ordine dezordonată: amabilitatea personalului, atmosfera, curățenia, calitatea preparatelor, specificul divers (dacă mă pot exprima așa, și uite că pot) etc. Nu am suferit nicio dezamăgire  în cele patru zile cît am stat la Londra.

O să înșir poze, cît de cît în ordine cronologică, după cît o să îmi amintesc.

Ăsta este primul mic dejun luat în Londra, la aproximativ o oră de la aterizare. Evident un english breakfast, care conține obligatoriu fasole cu un sos roșu, ouă prăjite, o felie de bacon prăjit, un cîrnat, apoi cîteva opționale, acesta din poză avea niște cașcaval pane, cîteva ciupercuțe și o roșioară.

La o mică plimbare prin cartierul în care am stat, am fotografiat cîte un colțișor care mi-a plăcut. Un restaurant cu continuarea pe trotuar, lucru foarte des întîlnit, pentru că în niciun restaurant nu se fumează înăuntru, și oricît de frig ar fi fost, fumătorii ieșeau afară.

O tarabă cu pește într-un tîrg de… diverse, dar cele mai multe erau fast food-uri cu cele mai diverse specialități, chinezești, japoneze, indiene, libaneze, tot mapamondul era acolo, dar nu le-am pozat, erau prea multe.

În prima seară am mîncat la un restaurant italian pe lîngă hotel, fără mari pretenții, obosită de peste zi m-am mulțumit cu a sta și a privi oamenii de pe-acolo, fără să mai fac poze. Am descoperit că 99% dintre ei erau mult mai preocupați de telefoanele mobile sau de tabletele proprii decît de cei cu care stăteau la masă și chiar decît de mîncarea din farfurie. Imaginea asta era generală, mai puțin în pub-urile unde cei mai mulți clienți erau trecuți de adolescență… sau hai, fie, prima tinerețe.

A doua zi, undeva pe unul dintre malurile Tamisei, un loc foarte aglomerat de unde se lua mîncare, din păcate numai la pachet, nu aveau nici măcar o măsuță, dar mîncarea arăta și mirosea minunat:

Un raft cu sushi:

Ne-a făcut cu ochiul o pizzerie, L’Ulivo, unde am mîncat pizza și am băut bere. Chiar și eu, pentru că deși nu sînt băutoare de bere, în călătorii o prefer pentru că ține de sete, e mai hrănitoare și cîteodată la fel sau chiar mai ieftină decît apa.

Imaginea generală:

După ce ne-am mai învîrtit pe la diverse obiective turistice, operațiune consumatoare de energie, ne-am oprit să bem o bere într-unul dintre acele pub-uri zgomotoase, vesele, cu oameni vorbăreți.

O aluzie:

În aceeași seară am apelat la neprețuitul tripadvisor.com ca să găsim un loc în care să mîncăm, condiția fiind să fie apreciat pozitiv de cît mai mulți și să fie aproape de hotel. Am ales Indian Lounge, un loc decent dar modest ca aspect exterior, în interior însă era drăguț… după cum îi spune și numele, este un restaurant cu specific indian. A fost o alegere foarte bună, nu mai știu cum se numea ce am comandat, dar au fost excelente toate.

Supa:

Celelalte feluri, amîndouă pe bază de miel. O pulpă cu ceva sosuri…

Și bucățele de miel incredibil de fragede, într-un genial sos curry cu fistic.

Și brusc am hotărît că subiectul ”Londra” va avea două părți, și chiar aici se încheie prima, pentru că devine imensă postarea, și n-am ”trecut” decît prin două zile.

În concluzie, va urma…