Friptură de miel

Astăzi am rezolvat și problema mielului, adică l-am cumpărat. Direct de la stînă, canci analize, inițial m-am gîndit că o să iau probe și-o să mă duc la Direcția Sanitar-Veterinară, dar între timp mi-a trecut. Cățel n-am luat sigur că am ajuns cînd încă era în formă de miel și am stat lîngă ciobanul-măcelar pînă mi l-a pus în sac. Ba am făcut și poze, dar dacă intră pe blog unii prieteni de-ai mei și în același timp și ai animalelor, o să-mi iasă friptura pe nas de cîte ”n-ai suflet!” o să văd prin mesajele către mine. Mai bine renunț la poze cu mielul, și voi primi mesaje cu ”fie ca…”, ”lumina să-ți pătrundă…” etc.

Friptura de miel e cel mai simplu preparat dintre toate care se fac de Paște. Mulți bărbați se laudă că ei se ocupă de ce e mai important la Paște, și anume friptura. De fapt ei se ocupă de friptură pentru că e cea mai simplă și nevestele lor îi lasă pentru că știu că nu pot produce mari stricăciuni. Doar n-or să se ocupe de cozonaci… Apoi, carnea mielului (zice lumea că) merge condimentată cu ce-ți pică în mînă, ca să nu mai miroasă a miel (cum mi-aș mai da ochii peste cap acum, dacă aș putea… păi de ce mai mănînci miel, dacă vrei să nu miroasă a miel?!), și cum pasiunea bărbaților e să condimenteze din plin orice, fie că trebuie, fie că nu, cade numai bine ca ei să se ocupe de friptură. Cu asta am mai pierdut un sfert din audiența acestui subiect. Dar o să încerc să repar asta, mărturisind că ideea cu marinata folosită la această friptură vine de la un bărbat, și că o altă foarte bună friptură de miel pe care am mîncat-o era făcută tot de un bărbat, care, însă, a dovedit că se pricepe să gătească excelent multe alte feluri de mîncare, nu numai friptura de miel.

Revenind, carnea aleasă pentru friptura de miel sînt pulpele, ideal cele din spate. De multe ori iau jumătate de miel și atunci nu-mi mai pun problema cum le fac, ci le pun pe amîndouă, una față, una spate. Anul ăsta am luat miel întreg și, pentru că eu îl voi tranșa imediat ce voi termina de scris postul ăsta, o să încerc să scot întreagă  bucata din care se tranșează, de obicei, cotletele. Dacă îmi iese o să mă laud, dacă nu, tac din gură. Bucata aceasta aș vrea s-o folosesc tot la friptură.

Pe scurt, tehnologia este aceasta: se pregătește marinata făcută dintr-un litru de kefir (sau iaurt), ghimbir ras, usturoi pisat, asta am pus anul trecut și a ieșit perfectă. Am pus marinata într-o pungă mare, unde am băgat și pulpele de miel și le-am lăsat la frigider mai mult de 24 de ore. Anul ăsta o sa le las 48 de ore, avînd în vedere că experiența de anul trecut mi-a confirmat că nu se întîmplă nimic rău cu carnea, ba chiar se frăgezește mai bine.

Avantajul marinării în pungă este că se folosește mai puțină marinată, putînd face o ”mică” vidare a pungii, scoțînd aerul din ea, și e mult mai comod pentru că nu mai întorci carnea într-un vas ca să stea în mod egal în marinată carnea. Din cînd în cînd poți întoarce cu totul punga, dacă nu a mers metoda cu vidarea și carnea nu e cuprinsă din toate părțile de marinată.

Mai jos, carnea pusă la marinat în pungă, în amestecul povestit mai sus.

Cînd i-a venit vremea s-o pun la copt, am scos carnea de la marinat cu ce s-a luat pe ea din amestecul de marinare, și am pus-o într-o tavă în care am întins niște hîrtie de copt, o bucată de 2 ori și ceva cît tava, pentru că am și acoperit friptura cu hîrtia. Am turnat ulei de măsline peste bucățile de carne și le-am sărat.

Am împachetat carnea bine-bine, petrecînd marginile hîrtiei de copt peste și pe sub miel ca să fie cît de cît etanș.

Am lăsat carnea vreo 2 ore la cuptor împachetată în hîrtia de copt și apoi încă jumătate de oră după ce am luat partea de deasupra a hîrtiei de copt și am presărat rozmarin uscat, că uitasem să pun înainte de-a înveli carnea în hîrtie de copt. În punctul ăsta a trebuit să plec în vizite și cînd m-am întors, dupa aproximativ 4 ore, am mai dat drumul la cuptor, după ce am întors carnea pe partea cealaltă, încă vreo oră și jumătate. Cînd s-a rumenit frumos și nu mai puteam supraviețui mirosului din bucătărie, am oprit cuptorul.

Iat-o la scoaterea din cuptor:

Și secțiune:

E indescriptibil gustul și consistența: suprafața coaptă și crocantă, mirosul de miel și mentolul fin al ghimbirului, suculentă și fragedă, sosul rămas în tavă este ingredient de bază, a tot fost solicitat “mai vreau zeamă, mai vreau zeamă!” (anul ăsta o să pun în tavă toată marinata), eu am desprins cu mîna fîșii-fîșii din fiecare bucată și am decretat că e cea mai bună friptură de miel pe care am făcut-o vreodată. Fără piper, fără dafin, fără usturoi, pentru mine a fost un gust nou care s-a bazat mai mult pe miel decît pe accesorii ajutătoare care fac să nu mai simți gustul adevărat al mielului.