Cred că crumble-ul ăsta e cea mai ușor de făcut prăjitură din lume raportat la cît de bună e. M-a cucerit din prima cu simplitatea ei, am făcut o dată cu rubarbă și de două ori cu prune, după o rețetă pe care am găsit-o într-o cărticică de rețete furnizată împreună cu un set de coquette drăguțe de silicon.
Acum vreo două săptămîni aveam niște prune cu care intenționam să fac găluște cu prune și deja mă pornisem cu mult spor dar… nu aveam niciun cartof prin casă. Așa că am făcut crumble după cum mi-am adus aminte că am făcut și dățile trecute. Nu am poze dar nici nu e cazul, e totul mult prea simplu ca să dau chiar și cantități (deși sînt date în rețeta de mai sus), totul depinde de cîte prune ai și cît de mare e vasul în care faci chestia.
Ingredientele sînt minimaliste:
Prune – 600 – 800g;
Zahăr brun, făină, unt și mirodenii potrivite fructelor, eu am pus scorțișoară.
Metodă: se taie prunele în sferturi și se pun pe fundul unei tăvi pe care o ungem cu unt. Peste prune se presară (multă) scorțișoară și o lingură sau două de zahăr brun.
O bucată de unt de vreo sută de grame se taie bucăți și se amestecă, cu mîna, cu degetele, cu zahăr și făină pînă se face ceva sfărîmicios care se întinde deasupra prunelor în cît de uniform mod putem. Sau nu chiar așa de uniform. Tot aia e.
Pentru că pornisem totuși cu chef de găluște cu prune, am vrut să semene cît mai mult cu ele, așa că în compoziția asta unto-făinoasă am pus și pesmet, cam jumate-jumate cu făina. Ideea a fost genială, pesmetul i-a dat o textură crocantă, cu atît mai mult cu cît coacerea am făcut-o, din motive independente de voința mea, în două tranșe, adică vreo 20 de minute inițial, am oprit cuptorul deși nu era chiar gata, adică nu era rumenă pe deasupra, și încă aproximativ 20 de minute după cîteva ore. Asta a făcut ca prunele să se caramelizeze și să fie doar atît de lipicioase cît să zăbovească mai mult în gură și să-și lase toată aroma și savoarea păcătoaselor noastre papile.
La servire am pus alături și o bulă de înghețată de rom cu stafide, preferata mea. O combinație minunată!
Arată făcută terci pentru că așa și este, și pentru că nici nu e caracteristica ei principală să fie întreagă.
Și o fotografie cu cea cu rubarbă, dulce-acrișoară și foarte aromată și aceea. Cam așa arată în tavă, cu o paletă se poate scoate ușor.
