Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am…
Category: Rețete
Plov – Pilaf uzbek
Unul dintre lucrurile care m-a fascinat la începuturile vieții mele de bucătar amator, și continuă să mă încînte și azi, a fost infinitatea combinațiilor care pot fi făcute în domeniul culinar, folosind un număr totuși limitat de ingrediente, oricît de mare…
Tacheen – Pe unde mai pune țăranul șofranul
De cînd am auzit vorba ”ce știe țăranul, ce-i ăla șofranul?”, adică de foarte mult timp, m-am hotărît să ies și eu, domnule, din inferioritatea culinară ce mă caracteriza, conform înțelepciunii neamului, și să văd ce e cu el. Așa…
Midii în sos de smîntînă cu ciuperci
Am aflat o rețetă de midii interesantă și total necunoscută mie pînă acum. În prima fază am zis ”cee? midii cu ciuperci??”, dar ideea mi s-a cuibărit undeva în minte, a încolțit bine, ulterior mi s-a părut că are un mare…
Savoarea stă în lucruri mici… (Hrean cu sfeclă roșie)
..mici, mici, dar importante. Pe lîngă vedetele meselor, fripturi, ciorbe, sufleuri etc., există cîte un flecușteț fără de care nici n-ai putea concepe să te apuci să consumi ”vedeta”. Cum e muștarul pentru mici, mujdeiul pentru ciorba de burtă sau ketchup-ul…
Sos de mentă și lămîie
Pe ultima sută de metri înainte de Paște, mi-am adus aminte că tare aș vrea să popularizez un genial sosuleț de mentă cu lămîie, lime, sau ce altă lămîie ciudată mai știți pe lumea asta. Sosulețul e dedicat mielului, mielului…
Vizită, vorbe și drob
Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi…
Pateu de ficat de rață/iepure cu hribi
Unul dintre produsele alimentare care-mi place foarte mult dar pe care nu mai pot să-l cumpăr decît foarte rar din comerț este pateul. De ce? Pentru că dacă citești eticheta cu ingrediente ale unui pateu de rață, de exemplu, o…
Arnavut Ciğeri – Ficat albanez, rețetă turcească
Se vede din titlu cît de complicat e să definești ce e asta: o rețetă turcească de ficat prăjit, care se numește ”ficat albanez”. Am făcut-o azi și mi-a plăcut, NE-A plăcut, mai exact, deși ficatul de animale mari cum…
Supă de țelină
Așa e că și vouă vă plac rețetele de supe care nu depășesc un rînd? Așa e că vă place să aveți gata făcută o supă delicioasă în 15-20 de minute, cu minim de efort? E ziua voastră norocoasă, ați găsit…