Constanța pare să fie metropola unei mulțimi de mici meserii care nu necesită o muncă serioasă. Negustorii de pepeni stau așezați cu nonșalanță în fața tejghelelor lor, lustruitorii de pantofi, vînzătorii de alimente neverosimile cum ar fi semințele de dovleac…
Category: Tradiționale
Cel mai bun cozonac din lume – de data asta pe bune
Dacă aveți curiozitatea să citiți o istorie personală a cozonacului, așa cum am trăit-o eu, o puteți face aici. În această postare voi scrie doar rețeta. Nu vă luați după titlu, vrea să fie o glumă legată de postarea anterioară, cozonacul…
Saramură de crap
Am aflat cu stupoare că pe blogul meu nu am rețeta de saramură de pește, am numai o rețetă de slănină în saramură, pe care chiar o recomand pentru Crăciun. Dacă doriți s-o aveți gata pentru sărbători, cam acum ar…
Omagiul Toamnei
Dintre toate cele 4 anotimpuri, toamna e cel mai aproape de sufletul meu. Poate și pentru că e anotimpul în care m-am născut și fiecare aniversare a mea e cumva primul pas în intrarea în acest anotimp. De ce-mi place?…
Supă de rață cu varză – reconstituire
Printre amintirile mele din copilărie, există și unele foarte… gustoase. Așa cum mirosurile sau sunetele îmi aduc aminte de momente din viața mea, există feluri de mîncare care îmi aduc aminte de evenimente la care am participat, oameni pe care i-am…
Vizită, vorbe și drob
Cu puțin timp în urmă, eu și prietenul meu cel mai bun, blogul, am fost onorați să primim propunerea de a colabora cu Selgros într-o campanie frumoasă, ale cărei detalii le veți afla în perioada următoare, deci stați pe-aproape. Plăcîndu-mi…
Zacuscă
Anul trecut în noiembrie începusem această postare, mă lamentam în introducere că e deja prea tîrziu ca să mai prezinte interes ca rețetă pentru cineva, dar, din cine știe ce motive, nu am încheiat-o și nici publicat-o atunci. Pentru că…
Ciorbă pârgălău (pîrgălău, pirgalau)
Am făcut din nou o mîncare doar pentru că mi-a plăcut numele și descrierea absolut sumară găsită pe net, și anume ciorba pârgălău. Sîmbăta abia trecută (26 septembrie 2015), la început de toamnă, un anume pasionat bucătar sau proprietar de…
Varză (a la Cluj) și Vărzărie
Varza n-a fost niciodată printre mîncărurile mele preferate, ba chiar dimpotrivă, a fost singura mîncare pe care, cînd eram mică, îmi propusesem să n-o fac niciodată cînd o să cresc și o să fiu ”la casa mea”. O vreme m-am și ținut de…
Chiperchi
Asta e varianta de piperchi sau chiperchi (cum vreți să-i spuneți) descrisă în Bucatele… lui Radu Anton Roman, și e o mîncare machidonească foarte populară, pe numele original piperchi țârgâsiti, în traducere ardei prăjiți. Machidonii sînt cunoscuți și ca aromâni într-un limbaj mai…