Prima veste bună e că am de gînd să chiar dau drumul pe blog la postul ăsta, am început destule și ori nu le-am finalizat, ori nu le-am publicat. Asta înseamnă că trebuie să scurtez vorbăria și să transmit mesajul principal în cît mai puține cuvinte. Cum scriu mai multe, cum mi se pare că trebuie reparat, recondiționat și re-re-re-formulat.
A doua veste bună este că am descoperit că proprietarul unuia dintre magazinele mele preferate din Constanța, o măcelarie turcească, și-a deschis un restaurant cu specific turcesc. De fapt nu l-a deschis el, ci l-a preluat de curînd de la altcineva.
De ce mă bucur? Pentru că de cîțiva ani, de cînd a deschis într-una dintre cele mai mari piețe din Constanța, piața Griviței, măcelăria Istanbul, e o plăcere de fiecare dată cînd intru în magazinașul lui de aproximativ 15 metri pătrați, unde a creat prin atmosferă, prin calitatea produselor, prin amabilitate, prin culori și chiar prin miros un mic colțișor de Istanbul. Începînd prin a fi o mică macelărie musulmană, asta însemnînd garanția că nu se găsește în același loc și carne de porc, pe care turcii nu o mănîncă, a ajuns încet-încet să aducă la vînzare orice produs tradițional turcesc, de la rahat turcesc la condimente, de la baclavale la brînzeturi și de la ibrice de aramă la apă de colonie care dă mirosul specific prăvăliei lui. Vorba unui cunoscut cu care m-am întîlnit acolo, te saturi numai cu mirosul, nu mai știi ce ai vrut să cumperi. Dacă ești recunoscut drept client fidel, ți se oferă și o reducere la cumpărături, chiar fără să o soliciți. Nu există ”nu avem” o carne tranșată sau condimentată într-un anume fel, ci doar ”luați întîi din piață ce aveți nevoie și întoarceți-vă în 10 minute că o să fie gata”. Are de toate, dar produsele de măcelărie din carne de vită, de oaie și pui sînt punctele forte ale acestui magazin. Cotlete de berbecuț, adana, frigărui, aripioare picante,chiftele cu cașcaval, gît de berbecuț sînt doar cîteva specialități la care sînt ”abonată” de cînd s-a deschis măcelăria asta.
La recomandarea unui prieten, ne-am încumetat într-o seară să mergem la un restaurant turcesc, numit Konak turcesc, aflat într-o zonă cunoscută în Constanța sub numele ”Piața Gorbaciov”. Fără recomandare nu am fi ajuns prin zona aceea, pentru că 90% dintre restaurantele Constanței sînt concentrate în partea opusă a orașului, unde ne este mult mai ușor să ajungem.
Ne-am aruncat o privire pe fereastră, să vedem cum arată, dacă ne atrage sau nu, și, superficiali cum sîntem, am decis că e cam aglomerat, cam banal, și că mai bine mergem în altă parte. Dar cum de partea cealaltă niște ochi se țintuiseră deja asupra noastră, numai ce apare o fată drăguță în cadrul ușii și ne întreabă ”o masă pentru trei persoane?”
Da, am intrat și nu-mi pare rău. Am descoperit și acolo stilul turcului care mă cucerise deja o dată cu calitățile lui de comerciant aproape perfect. L-am recunoscut mișcîndu-se ușurel printre mese și urmărind dacă totul decurge bine, dacă lumea e mulțumită și dacă ospătărițele nu stau cam mult timp într-un singur loc. A venit și la masa noastră și ne-a urat bun-venit, ne-a făcut cunoscut faptul că de cîteva zile restaurantul e al lui, că folosește carne de la măcelărie și că ne mai așteaptă la el și pe viitor.
Nu mai trebuie să-l laud, cred că v-ați dat seama că mi-a plăcut și că îl recomand.
Mai pun doar cîteva poze făcute la Konak, ca să susțin cele vorbite mai sus.
Tacîmul împachetat într-un plic
Iskender kebap
Detaliu asupra iaurtului, gras de-l tai cu cuțitul
Iaurt cu mentă, haydari – pe post de aperitiv și salată
Lahmacun, pizza cu carne tocată condimentată la care se adaugă verdețuri și lămîie
Dap, imi plac restaurantele turcesti,le frecventez si eu dupa puteri, in fiecare an merg la un fel de ‘festival turcesc’ unde turcii din zona gatesc tot felul de bunatati (mai putin matze prajite :-)), recunosc stilul in povestea ta…imi place de turcul tau, mai ales cafeaua aia arata de nu se poate. daca ajung prin Constanta vreodata o sa il caut pe turc.
Eu speram sa ma cauti pe mine 🙂
te caut sa imi dai adresa lu turcu 😛
chiar ca veste buna!!! sa imi fie rusine ca de abia acum am aflat… sa o punem pe lista…? 🙂
Am sms-ul in draft, am vrut de-atunci sa va anunt ce am descoperit, dar m-am luat cu mincatul si am uitat 🙂 O punem pe lista!
Wow arata sublim, pe langa stilul tau apetisant de povestit,poate chiar mai fain decat pe aici.
si mai nou am descoperit ca fac si livrari la domiciliu!! deci inca un punct bonus pentru prietenul nostru comun 😉
Ce tare! asta n-o stiam, merci!
Daca vrei sa mergi “la sigur” cu un pranz/cina, alegerea KONAC este cea mai fericita ! Enjoy !
am vizitat mi-a placut il recomand e langa mine in zona unde locuiesc