Antricot de vită cu sos de piper verde

Zic antricot în titlu pentru că asta am făcut în rețeta de față, dar în alte rînduri am făcut și mușchiuleț de vită în același fel, piept de pui și chiar carne de porc – mușchiuleț, mușchi, cotlet sau ceafă – cu acest sos excelent de smîntînă cu piper verde. Varianta mea de sos este simplificată la maxim, altele incluzînd unt, cognac, ceapă, muștar, bulion etc. Simplitatea sosului meu este datorată faptului că nu am citit niciodată vreo rețetă de sos de piper verde înainte de a-l face prima dată, ci m-am apucat spontan să-l fac așa cum bănuiam că este făcut cel pe care îl mîncam cîteodată la restaurant. Nu mi s-a părut niciodată că ar avea altceva în afară de smîntînă, piper verde, poate cîteodată niște făină. Făină nu aveam de gînd să pun într-un sos, așa că am rămas la smîntînă și cel care dă numele sosului, piperul verde.

Ingredientele sînt următoarele:

• Antricot de vită – 3 felii (o felie / persoană, fiecare felie avea cam 330 g crudă);
• Smîntînă de gătit cu 32% grăsime (La Dorna sau Olympus) – 400 ml;
• Schinduf măcinat – o linguriță rasă;
• Piper verde în saramură – o lingură;
• Sare și piper.

Iată modalitatea mea de a-l prepara.

Feliile de antricot de vită se sărează, se piperează și se lasă la temperatura camerei o oră sau mai mult înainte de a se pune pe grătar.

Se încinge bine grătarul (pe timp de iarnă folosesc în interior un grătar electric, vara afară un grătar cu cărbuni).

Se întoarce antricotul pe cealaltă parte cînd este rumenit bine pe prima parte așezată pe grătar.

Se lasă pînă se rumenește bine și pe cealaltă parte, la mijloc carnea rămînînd rozalie, după gustul meu personal. Cine o preferă bine făcută, o poate lăsa mai mult.

În timp ce feliile de antricot se frig pe grătar, într-o tigaie largă se pune smîntîna de gătit cu 32% grăsime, cu o linguriță rasă de schiduf măcinat și o lingură de boabe de piper verde murat scurs de saramura în care a stat, la foc mediu. Schinduful este condimentul de care nu pot să mă lipsesc cînd e vorba despre mîncărurile în care folosesc smîntîna de gătit, ciulama, sosurile acestea, conopidă… și mai sînt cîteva de care nu-mi aduc aminte acum. Schinduful e un condiment deosebit, dar prea puțin folosit.

Feliile de antricot se scot de pe grătar și se lasă puțin la odihnit, apoi se pun în tigaia cu sosul de smîntînă, încercînd să le cuprindem cu sos din toate părțile, sau întorcîndu-le des de pe o parte pe alta.

Se lasă pe foc mic sau mediu timp de 10 minute, pînă cînd sosul se leagă prin îngroșarea smîntînii.

Pentru că este un preparat foarte consistent, am preferat să îl servesc împreună cu niște sfeclă roșie, ceva intermediar între garnitură și salată, pe care am făcut-o astfel:

Sfecla tăiată în jumătate, dar necurățată de coajă, am pus-o la fiert aproximativ 45 de minute. Am scos-o, am curățat-o de coajă și am tăiat-o felii de jumătate de centimetru grosime. Într-o tigaie am pus puțin ulei de măsline și am pus feliile de sfeclă roșie. Am adăugat un sos rămas din ziua anterioară preparat pentru un pui la cuptor, făcut din zeama de la pui, o ceapă roșie feliată, oțet balsamic și zahăr brun. Metoda o puteți găsi și în postarea de aici. Era deja un sos gelatinos, parfumat de la toate condimentele folosite la friptura de pui, dulce acrișor, foarte gustos.

Am lăsat sfecla să se caramelizeze în sosul acesta, apoi le-am asamblat împreună, sfeclă și antricot cu sos, pe o farfurie… și le-am mîncat. O combinație foarte bună.

Poze din toate pozițiile… dacă tot le-am făcut, să le și folosesc.

Iată și o poză cu o ceafă mai veche. Poza, nu ceafa. Și altă garnitură, de asemenea mai ușurică, avînd în vedere ”greutatea” cărnii cu sos de smîntînă.