De-o inspirație – sarmale în cuib

Să fie clar: nu le fac Crăciunul ăsta! Dar aveam chef să scriu ceva pe blog și cum toate preparatele mele pentru Crăciunul ăsta sînt în stadiul de ne- sau semi– preparate, nimic finalizat, m-am gîndit să vin cu fantezia asta extrasă tot din “Bucatele…” lui Radu Anton Roman.

Pun de pe-acum poza finală ca să vedeți cum arată și să vă hotărîți dacă citiți mai departe sau nu. Pentru cei care nu sînt interesați de continuare le spun de pe acum Crăciun fericit și gustos!

A mai rămas cineva la citit rețeta?

Pe scurt, rețeta din carte zice așa: se fac 5 feluri de sarmale, cu 5 compoziții diferite, și se fac “cuiburi” într-o frunză mai mare de varză cu cîte una din fiecare model de sarmale. În carte compozițiile erau făcute din carne de porc, de curcan, de vită, de gîscă și găină.

Eu le-am făcut o singură dată, de un Paște, gîscă și curcan nu aveam, talentul totuși mă chinuia și-atunci m-am gîndit la o altă combinație. Am vrut să fac cu porc, pui, vită, miel și o sarma vegetariană cum se fac sarmalele de post, apoi m-am gîndit că miel am în toate celelalte preparate (drob, ciorbă, friptură) așa că sarmaua de miel a dispărut.

Cuiburile mele de 5 s-au transformat în cuib de 4: porc, vită, pui și ciuperci. Am urmărit doar ideea de bază, dar la compoziții am improvizat după gustul și inspirația proprie din acel moment. Ulterior am pus rețeta și pe un forum culinar (http://artaculinara.com/forums/) și ideile de diversificare a rețetei au curs una după alta: sarmale în diverse frunze, de ștevie, de tei, de hrean, de căpșuni, așa că lista e deschisă, puteți improviza după cum vă este pofta.

Compoziția de carne de porc a fost compoziția clasică: carne, orez, ceapă, bulion (da, eu pun și puțin bulion la sarmale) și piper.

În compoziția de vită am pus carnea de vită, iaurt gras și mentă verde.

Compoziția de pui: piept de pui tocat cu cuțitul, ardei roșu dat pe răzătoare și pătrunjel (parcă văd și niște mărar pe-acolo dar nu-mi mai aduc aminte dacă am pus…)

În sfîrșit, compoziția de ciuperci, care conține ciuperci proaspete tocate cu cuțitul, morcov dat pe razătoare, verdeață și un ou. Dacă știam cum o să se comporte n-o mai făceam, a fost foarte greu de manevrat, dar pînă la urmă am reușit să fac și sarmale dintr-o chestie lichidă și curgătoare, pentru că ciupercile au început să zemuiască, am mai adăugat și oul, vai și-amar…

Se împachetează sarmalele și se pun pe categorii, să nu se amestece între ele, apoi se pune cîte una din fiecare pe o foaie mai mare.

Se ambalează bine și sarmaua asta mare, cuibul care-va-să-zică, și se pune în oala în care or să fiarbă. În cazul meu o oală de pămînt în care fac sarmalele de vreo 15 ani, e imbatabilă la capitolul ăsta, adică sarmale, varză etc.

Din întîmplare, sau poate din pricepere și știință, mi-au ieșit fix cîte cuiburi încăpeau în această oală. Se pune o zeamă ca la orice alte sarmale, apă cu puțin bulion, sare, cimbru, bucătele de afumătură, ce vă place. Eu pun numai apă cu bulion. Aici înainte de a fi puse la cuptor.

Și pentru că o poză finală deja am pus mai sus, o să pun alta cu același peisaj, dar pe verticală.

Pentru cei care au ajuns pînă la finalul rețetei, felicitări!

Vă doresc un Crăciun fericit, un Moș darnic, să aveți spor în bucătărie și vă iasă toate așa cum vă doriți!