Dacă nici asta nu-i ocazie să mă reapuc de scris pe blog, apoi nu știu care mai e…
Azi e Ramazan Bayram, zis și ”Bayramul dulce”, la musulmani. Este o sărbătoare la fel de mare cum sînt la noi Crăciunul și Paștele. Este așteptată cu multă nerăbdare de toți credincioșii musulmani pentru că înainte de ea, timp de o lună, postesc și se roagă să poată ține postul, iar la final îi mulțumesc lui Allah că i-a ajutat să reziste tentațiilor. E o adevarată filosofie a postului, de neînțeles pentru creștinii care deși postesc, o fac cu totul altfel. Am avut surpriza să văd că o colegă musulmană postea deși nu mai era post, iar ea mi-a explicat că a sărit pentru o zi de post din motive medicale, iar acum o recupera.
Oricum, interesantă pentru noi, cei din jur, este chiar ziua Bayramului, în care ne bucurăm alături de prietenii musulmani de toate deliciile lor culinare. Astăzi primele imagini de pe facebook care mi-au sărit în ochi au fost cu niște baclavale în vreo 3 forme, atît de apetisante încît imediat după ce voi termina de scris mă voi opri la o cofetărie și voi lua din fiecare model, sau mă voi înființa la ușa vreunei cunoștințe de religie musulmană ca din întîmplare, prefăcîndu-mă foarte uimită cînd mă voi trezi cu baclavaua în față.
Cu ocazia acestei sărbători o să public și eu pe propriul blog rețeta de baclavale așa cum am văzut-o prezentată în urmă cu aproximativ 18 de ani la televizor, într-o emisiune despre minoritățile din România, unde femeile din minoritatea turco-tătară au prezentat rețeta asta, făcută pas cu pas, eu stînd cu creionul în mîna și luînd notițe, inclusiv desene cu modalitatea de împachetare a baclavalelor, deși la vremea aia eram convinsă că nu o s-o fac niciodată. Totuși, după cîteva zile de la aflarea rețetei m-am hotărît s-o fac pentru aniversarea de 5 ani a baiatului meu, ocazie cu care primeam pentru prima dată musafiri în casa mea, cu preparate făcute în exclusivitate de mine. Lăudăroșenia n-a omorît pe nimeni, nu o s-o pățesc chiar eu și chiar în sfînta zi de Ramazan Bayram, așa că pot dezvălui cu mîndrie faptul că nimeni nu prea a crezut că făcusem eu așa ceva, aproape că nici mie nu-mi venea să cred ce-mi ieșise din mînuțe. Nu mi-ar fi venit să cred dacă nu-mi aduceam aminte imediat că nu dormisem aproape deloc în noaptea dinaintea zilei în care am sărbătorit, pentru că m-am apucat de baclavale seara tîrziu, crezînd că o să-mi ia tot atîta timp cît văzusem eu că le-a luat femeilor de la televizor, omițînd faptul că acolo erau scurtate mult fazele preparării, cum ar fi întinsul foilor, cea mai grea dintre toate fazele pregătirii baclavalelor. În prezent varianta asta de baclavale o fac cam de două ori pe an, în rest am cîteva opțiuni demne de a fi băgate în seamă, cu foi de plăcintă sau foietaje gata preparate, găsite de cumpărat. Totuși după ce guști o baclava cu foi făcute în casă și alta cu foi de cumpărat, îți dai seama că merită efortul să stai să întinzi la ele…
Am multe poze făcute atunci cînd m-am hotărît să pun rețeta pe forumul artaculinara.com, unde se află și acum, pentru că din cîte am explorat eu internetul în căutarea rețetei tradiționale, nu am găsit pe nicăieri această variantă.
Ingredientele sînt din cele mai obișnuite, nimic extravagant.
Pentru aluatul de foi:
3 ouă
un pahar de iaurt (același volum pe care îl ocupă cele 3 ouă sparte)
6 linguri de ulei (cîte 2 linguri pentru fiecare ou)
faină … știți unitatea de masură cît cuprinde? Știu că asta înnebunește multă lume, dar de data asta chiar așa e. Nu se poate aproxima dinainte cît intră, dar să aveți rezerve suficiente să nu rămîneți cu aluatul prea moale, dar nici să nu puneți de la început o cantitate prea mare ca să nu mai puteți să întindeți foile așa cum trebuie.
Pentru umplutură:
nucă (vedeți voi cîtă… important e să aveți măcar jumătate de kilogram în casă cînd vă apucați de baclavale)
Pentru sirop:
1 kg de zahăr
1/2 litru de apă
lămîie
arome (vanilie, baton de scorțișoară etc)
Pentru uns foile:
mult ulei de floarea soarelui, nu de măsline.
Se începe cu prepararea aluatului pentru foi, care se face din: cele trei ouă, paharul de iaurt și cele 6 linguri de ulei…
Începeți să adaugați făina amestecînd inițial cu furculița.
… apoi cu mîna, pînă cînd aluatul este suficient de tare ca să se desprindă de pe mîini și să nu se lipească atunci cînd este întins cu vergeaua, dar și suficient de moale ca să poată fi întins într-o foaie cît mai subțire.
Cînd sînteți mulțumiți de consistență, adică aluatul se poate strînge într-o bilă care poate fi manevrată cu mîna, se pune într-un castron și se unge bine cu ulei.
Se lasă vreo jumătate de oră să se odihnească.
În acest timp se toacă cu cuțitul (sau cu semiluna ) nuca, nu se presează, nu se macină în mașină, ca să nu iasă uleiul din ea.
La final trebuie să arate cam așa:
Bucățele mai mici, mai mari, pentru o textură combinată.
După aproximativ jumătate de oră de odihnă, din bila de aluat se face un sul lung care începe să se împartă în niște feliuțe, tăind mai întîi sulul în jumătate, apoi fiecare jumătate în alte jumătăți și tot asa …
Din cantitățile de mai sus ar trebui să rezulte aproximativ 18 biluțe de mărimea unui ou mărișor.
Fiecare bilă se frămîntă temeinic individual, apoi se pun toate într-un castron și se ung cu ulei pînă le vine vremea să fie întinse.
Din acest moment începe munca de chinez / chinezoaică bătrînă și anume întinsul foilor.
Se ia fiecare bilă și se întinde cu o vergea subțire și lungă… pînă cînd prin fiecare foaie ai putea să citești un ziar pus dedesubt, respectiv în cazul meu, care nu sînt nici chinezoaică și nici bătrînă, să văd modelul de pe mușamaua pe care o folosesc cînd întind aluaturi.
După ce ați întins deja trei foi, începeți să le ungeți cu ulei, una cîte una, pe toată suprafața.
Se așază trei foi una peste alta, fiecare foaie fiind unsă bine-bine cu ulei pe toată suprafața.
Marginile foilor se întorc spre interior pentru a forma un (cît-de-cît) pătrat.
Se pune cu lingurița miezul de nucă măcinat în cele 4 colțuri ale pătratului, ca în ”figura” de mai jos:
Se aduc colțurile pătratului spre interior pentru a acoperi nuca așa ca într-o pernuță.
Se procedează la fel cu toate celelalte colțuri.
Se taie astfel încît să rezulte 4 baclavale, eliminindu-se surplusul de aluat, adică acele fîșii din interiorul pătratului care sînt de prisos.
Din fiecare 3 foi rezultă 4 baclavale, cu multiple foi suprapuse prin acele procedee de împăturire.
Se pun baclavalele într-o tavă la copt, cel mai bine pe hîrtie de copt sau într-o tavă presarată cu faină, la temperatura la care ați face o plăcintă normală, dar verificați cuptorul mai des, pentru că durează mai puțin decît ceva cu umplutură umedă.
Se coc pînă devin aurii-maronii, să fie frumos coapte. Interiorul e copt oricum fiind vorba de niște foi foarte subțiri și de nucă, deci important e aspectul, că crude nu au cum ramîne, decît dacă insistați. Mie îmi plac cînd arată așa:
Cînd sînt gata coapte toate tăvile, că în mod normal nu or să încapă într-o singură tavă toate, le pregătiți în vederea însiropării prin plasarea de feliuțe de lămîie tăiate printre baclavale.
Se prepară siropul dintr-un kilogram de zahăr într-o jumătate de litru de apă și zeama de la o lămîie. Se adaugă și mirodeniile preferate, vanilie, baton de scorțișoară pus la fiert și scos ulterior, cuișoare etc.
Ăsta e siropul gata preparat… puteam să sar poza asta, dar e importantă, pentru că arată siropul pus la răcit.
Și mai important e momentul în care puneți siropul, avînd 2 variante: sirop fierbinte peste baclavalele răcite bine, sau siropul rece peste baclavalele fierbinți, atunci scoase de la cuptor. Niciodată sirop fierbinte peste baclavalele fierbinți pentru că se cruzesc, adică foile devin un aluat moale și neinteresant.
Siropul se toarnă peste baclavalele puse în tavă. Se lasă cam 24 de ore la însiropat ca să fie bune de consumat. În acest timp siropul se îngroașă în tavă pînă la consistența unei mieri groase.
N-am poză cu secțiunea unei baclavale, dar vă asigur că arată și are un gust minunat.
În spiritul acestei sărbători, le dedic această rețetă prietenilor musulmani cărora le și mulțumesc pentru ca ne-au împrumutat-o nouă, tuturor, și le doresc sărbători fericite!
Ramazan Bayraminiz hayirli olsun!
Poza cu sectiune nu am nici eu, dar am in schimb multe amintiri de mese interminabile, dupa care credeam ca nu “mai intra nimic” si aopi veneau baclavalele tale…. din care mancam!!! multe!!! :*
Pentru o baclava mai e loc oricind 🙂
exact! am facut proba la Antik miercuri, cand am mancat inca una…. ca sa nu ramana. oribil gest. dar era ingrozitor de buna!! :)))))
Arata exceptional, iau reteta cu copy/paste, dar o sa-mi fie mila sa elimin minunatiile de poze la printare ! Saru’ mana good job !
George, astept pareri si dupa ce le faci 🙂 N-am auzit multi barbati sa faca baclavale, dar am incredere in tine 🙂 Spor!
Carmen draga, ce frumos ai descris tu toata operatiune aici. Nu stiu daca o sa ma apuc vreodata sa fac si eu singura dar mi-a facut placere sa citesc despre reteta si reteta in sine.
Nici nu stiti cat ma bucura postarea asta.Pentru ca prefer foile facute in casa celor din comert .Foietaj stiu sa fac,insa foi intinse nu prea am facut, nu din lene,pur si simplu. Aluatul asta din ou si iaurt trebuie sa fie grozav,eu credeam ca aluatul pentru foile de baklava se obtine din apa,faina,sare,otet.Si sa nu uit, se pot face si pateuri cu branza(mai uscata) in aceeasi tehnica?
Eu nu am incercat sa fac altceva in aceeasi tehnica, dar turcii si tatarii au mai multe retete care includ aluaturi cu brinze si aluaturi cu carne, deci cred ca iese si daca pui brinza si daca pui carne, numai ca nu stiu daca merita efortul sa le faci exact in acelasi stil, cind iti stau la dispozitie alte genuri de aluaturi, poate sub forma de suberec sau cu aluat cu drojdie…
Aluatul asta e foarte bun pentru foi, deci orice placinta iese super si mi se pare mai usor decit chinul cu foile de cumparat pe care le urasc, am luat de 2-3 ori chipurile din comoditate si de fiecare data am regretat, ca am pierdut mai mult timp incercind sa le pun cap la cap intregi, decit daca ma apucam sa intind 3 foi facute cu reteta asta.
De curind am facut foietaj, sint absolut incintata si de produsul ala, nu se face greu si gustul foietajului facut cu unt e foarte departe de gustul celui de cumparat, cu margarina.
Acum ceva ani în urmă, am făcut şi eu aceeaşi reţetă, pentru ziua fiicei mele; am stat atâtea ore în picioare, întânzând la foi, peste foi…nu mai ştiu câte. Dar rezultatul a fost minunat. Eu am pus zeama de la două lămai în sirop. Foarte bun!
E un proces tare laborios, dar nu are egal la gust cu orice altă baclava!