Ultima sută de metri

Primul post pe care l-am scris pe blog se numea ”Pe locuri, fiți gata!…” și a fost scris pe 6 noiembrie 2012. Deci mai e o lună și blogul meu va împlini un an. Aveam atunci un chef nebun de scris și de gătit, inundasem facebook-ul cu poze cu mîncare, apoi a venit ideea să le pun pe blog ca să și rămînă ceva, undeva, adunat. La început am scris ”cîte ceva” la 2-3 zile, apoi ”cîte ceva” pe săptămînă, apoi, în vară, cînd aglomerația de evenimente de a dat năvală, ”cîte ceva” pe lună. Pentru că normal mi se pare să scrii pe propriul blog măcar o dată pe săptămînă ca să fii împăcat cu tine însuți și cu lumea care te vizitează, mi-am propus ca acum, în luna care urmează, să recuperez ce n-am făcut la timpul potrivit. Matematic situația stă așa: un an are 52 de săptămîni, eu am 44 de postări pînă acum, pînă pe 6 noiembrie trebuie să mai public (52-44) = 8 chestii, ca să îmi iasă media.

Așa că timp de o lună va trebui să mă suportați cu cîte două postări pe săptămînă, ce și cînd voi scrie, rămîne de văzut. Am strîns toată vara întîmplări și impresii cît pentru 10 ani de blog de-acum încolo, ceea ce m-a împiedicat să scriu a fost o anume senzație de inutil pe care o aveam în legătură cu ceea ce aș fi scris, și chiar de lehamite. Ca în orice vară, am gătit foarte puțin, brînza, roșiile, ardeii, vinetele, ouăle au fost vedetele. Am ieșit foarte des, ca să mîncăm sau ca să căscăm ochii ici și colo, pentru că nu am fost plecați nicăieri într-un adevărat concediu și ăsta a fost artificiul pentru ca, totuși, să nu picăm în butoiul cu supărare și frustrare.

Ca să vorbești în termeni pozitivi despre cum se mănîncă vara pe litoral, trebuie să fii ori foarte îngăduitor, ori teribil de needucat culinar. Dacă tot critici locurile prin care te duci, lumea zice că ești prea cîrcotaș, snob, înfumurat sau, din nou, needucat culinar. Adică… de ce aș mai fi scris ceva în toiul verii, cînd lumea oricum se duce buluc spre ce aude de la o majoritate și nu de la o singură persoană. Așa că, cel puțin pentru timpul verii, m-am abținut să mai scriu ceva despre locurile de pe litoral, am fost dezamăgită în continuare de locurile care mă dezamăgiseră și în trecut, și încîntată în continuare de locurile care m-au încîntat și pînă acum. Pînă cînd am terminat de scris fraza anterioară, mi-am dat seama cît de fluid e termenul ăsta, locuri. Pentru că de fapt nu locurile m-au impresionat, ci persoanele care, cum se zice, sfințesc locurile astea. Nu o să scriu acum despre ele, persoane și locuri, pentru că trebuie sa tratez cu parcimonie subiectele, avînd în vedere că într-o lună trebuie să mai fac 8 postări.

O să aleg la întîmplare una dintre pozele făcute astă vară într-un loc foarte frumos, despre care, cu siguranță, voi povesti în următoarea sută de metri.